Cristina's Blog

Vederea ...

2011-09-16T22:14:00.000+03:00

A ne pierde văzul este probabil unul din cele mai rele lucruri care ni se pot întâmpla. Mereu trecem pe lângă lucruri care ni se par neinteresante, însă un nevăzător ar da orice să le poată vedea măcar o dată.
Ce s-ar întâmpla dacă mâine, când ieșim din casă am suferi un accident în urma căruia ne-am pierde vederea? Tot ce ne înconjoară s-ar transforma în întuneric. Nu am mai vedea chipul oamenilor dragi nouă, soarele, cerul ... Am trăi într-o lume limitată ... Până și lucrurile care ni se par urâte ar trebui admirate, căci sunt persoane care nu o pot face. Trebuie să învățăm să profităm de tot ce avem.
Și totuși ... poate orbii au un avantaj în fața noastră, a văzătorilor, căci ei văd mereu cu sufletul, pe când noi întâi judecăm cu ochii și apoi cu sufletul.

„Daca poți să mergi, aleargă! Daca poți să vorbești, cântă!”

Dacă am pierde amintirile ...

2011-09-10T21:07:00.000+03:00

Ce s-ar întâmpla dacă ne-am pierde memoria? Am trăi într-o lume în alb și negru, într-o lume a necunoștinței, fără amintiri ... Poate că ne-am bucura să scăpăm de unele amintiri mai neplăcute, însă dacă am pierde amintile cele mai frumoase o dată cu ele am pierde și o parte din sufletul nostru. Vrem sau nu, uneori trăim din amintiri, consolându-ne cu ele, retrăind clipele de care ne-am bucurat.
Decât să-mi pierd memoria doar ca să uit amintirile urâte, prefer să trăiesc cu acestea pentru că cele frumoase le fac mai puțin neplăcute pe cele urâte.

„Un om fară amintiri e ca un cimitir în care numele morților lipsesc de pe cruci.”

Ceea ce facem contează ...

2011-09-08T22:34:00.000+03:00

Deși uneori ni se par lipsite de importanță faptele noastre rănesc. Chiar dacă nouă ni se par normale lucrurile făcute de noi, pentru alții poate contează … mult. Unele cuvinte se uită, faptele mai greu, ele ne marchează, își lasă amprenta asupra noastră și revin mereu sub forma amintirilor.

„Faptele nu încetează să existe pentru că sunt ignorate.”

A ierta e lucru mare ...

2011-09-07T21:49:00.000+03:00

Cât de mult contează regretele? Pentru persoana care le simte conteză, mult … dar pentru ceilalți? E de ajuns să regreți ca să fii iertat? Uneori părerea de rău e esențială, alteori nu contează. Depinde de gravitatea faptului săvârșit și de capacitatea de iertare a persoanei rănite.

Multe persoane evită să ierte pentru a nu suferi și a doua oară, însă iertarea reprezintă o ușurare, un mod de a te elibera de o povară. Cei care se feresc să ierte de teama durerii nu riscă, iar dacă nu riști nu câștigi …

„Iertarea este vitutea celor curajoși.”

Adevăr vs. minciună ...

2011-09-06T20:11:00.004+03:00

Da, de cele mai multe ori adevărul rănește. Însă uneori ar răni mai puțin dacă l-am accepta de la bun început și nu am încerca sa transformăm minciunile într-un scut care să ne ferească de durere. Unii dintre noi ar da orice să iasă adevărul la iveală, pe când alții preferă să-l ignore, terminând prin a-și face mai mult rău. Căci minciuna are picioare scurte și inevitabilul se produce la un moment dat.

„Adevărul este pretutindeni, dar nu-l recunoaște decât cel care-l caută.”

Despărțire ...

2011-07-17T13:44:00.000+03:00

Orice pierdere e dureroasă, fie ea definitivă sau nu. E ca și când persona pe care o pierzi îți răpește pe moment sau pentru totdeauna o bucată din inimă. Din momentul despărțirii simți un gol în inimă care nu poate fi umplut de nimeni și nimic. Doar de persoana pierdută ...
Și oricât ar avansa tehnologia distanța rămâne aceeași, nici telefonul, nici internetul nu fac distanța să fie mai mică. Nu îți aduc acea persoană lângă tine. Nu e ca atunci când o poți simți, când ești sigur că e lângă tine și în acel moment doar Dumnezeu ți-o poate lua.
Iar durerea e dublă când pierzi două persoane. Regreți momentele când te-ai supărat și când i-ai supărat.

„Cu cât mai frumoase amintirile, cu atât mai grea despărțirea.”

Un nou început ...

2011-07-06T19:05:00.000+03:00

Fiecare început e greu, e asemenea unei uși după care nu știi ce te așteaptă, e ca și cum ai păși în necunoscut, în întuneric, dar pe măsură ce înaintezi totul ți se pare din ce în ce mai familiar, se aprind din ce în ce mai multe lumini și totul se transformă în rutină. Dar un început te învață să te descurci singur, să nu fii dependent de ceilalți, te întărește și îți oferă puterea de a trece mai ușor peste viitoarele obstacole.

„Fă lucruri pentru tine, învață să stai pe picioarele tale. Oamenii pe care te bazezi acum nu vor fi întotdeauna disponibili.”

Viața ...

2011-06-27T13:18:00.000+03:00

Viața noastră în sine reprezintă o călătorie. O călătorie spre spre eternitate, spre infinit, spre o altă viață, o viață veșnică,. Dar oare câți dintre noi avem grijă ca această călătorie să fie cea mai frumoasă? Dacă nu pentru restul lumii, măcar pentru noi. Trebuie să știm să ne trăim viața cât mai corect posibil căci odată ajunși la destinație nu mai putem schimba nici traseul, nici lucrurile care s-au petrecut cât timp am călătorit.

„Viața – o plimbare spre somn.”

Adevărata frumusețe ...

2011-06-24T10:56:00.002+03:00

Mulți dintre noi nu știm să apreciem tot ceea ce ne oferă natura. De câte ori ne-am oprit din drumul nostru să privim atent o furnică? De câte ori am îngrijit un animal bolnav care să nu ne aparțină nouă? De câte ori am plantat un copac? De câte ori ne-am facut timp să ascultăm susurul apei sau cântecul păsărelelor?
Poate deloc sau poate de prea puține ori. Mereu suntem ocupați cu alte lucruri, lucruri care dacă ar fi să le punem în balanță sunt mai neînsemnate decât să apreciem adevărata frumusețe. Suntem ocupați să trăim in secolul XXI astfel uitând de natură și de tot ce ne oferă ea.

„Natura îți dă zilnic exemplul de a trăi. Natura nu este zgârcită, nu este risipitoare, nu se epuizează: sunt cuvinte lipsite de sens.”

Schimbare ...

2011-06-19T20:11:00.001+03:00

Astăzi am impresia că fiecare picătură de ploaie îmi vrea binele, că se duce o luptă între ele deoarece fiecare dorește să îmi atingă prima pielea, să mă mângâie și eu să-i mulțumesc. Să mă alinte și eu să o răsplătesc. Poate fiindcă în toate aceste picături se oglindește melancolia mea. Poate astăzi mă regăsesc în picăturile de ploaie.
Eu nu mă înțelegeam cu ploaia ... deloc. Dar astăzi s-a schimbat ceva.

„Curcubeul este premierea ploii.”

Să înțelegem ...

2011-06-14T16:13:00.000+03:00

Mari, mici, verzi, negri, albaștri, căprui. Nu contează dimensiunea sau culoarea, contează ceea ce exprimă. Uitându-te în ochii unei persoane vei înțelege mai mult decât poți înțelege ascultând. Ochii pot exprima inocență, răutate, fericire, iubire, tristețe, dezamăgire și altele. Un suflet chinuit, la fel ca un suflet mulțumit se va oglindi mereu în ochi, căci ei sunt cei care ne descoperă sentimentele și trăririle oamenilor. Trebuie doar să știi să înțelegi.

Privește atent în ochii celorlalți …

„Ochii dezvăluie puterea sufletului.”

Tu ce alegi?

2011-06-12T15:34:00.003+03:00

Inima e cea care se luptă zi de zi cu rațiunea. Și ține doar de noi cine câștigă lupta. Noi suntem cei care arbitrăm. Probabil dacă am arbitra corect rațiunea ar fi cea care ar ieși învingătoare de cele mai multe ori. Dar inima oare nu are dreptul să câștige? Oare nu datorită ei trăim cele mai frumoase clipe atunci când o declarăm pe ea câștigătoare?

Da, rațiunea ne oferă siguranță, știm exact ce ne așteaptă după ce o alegem pe ea. Însă când alegem inima e exact ca atunci când pornim pe un drum fără să știm ce ne așteaptă la capătul său: fericirea sau dezamăgirea. Dar ce farmec are viața fără risc?

Așadar, avem două posibilități: declarăm rațiunea câștigătoare, ca mai apoi să trăim în rutină și să ne întrebăm cum ar fi fost dacă am fi favorizat inima sau declarăm inima câștigătoare și riscăm dar nu regretăm.

„Inima are rațiunile ei pe care rațiunea nu le cunoaște.”

Falsitatea ...

2011-06-11T11:11:00.000+03:00

Majoritatea oamenilor fac abuz de măști. În fiecare zi își pun câte o mască. Astăzi aleg masca de om sincer, mâine cea de om chinuit. Poimâine vor părea că vor să ajute însă ei fac doar rău. Sau poate poartă doar o singură mască, o mască în care se regăsesc toate celelalte. Probabil nici ei nu mai știu cine sunt cu adevărat.
Dar cei care nu știu ce înseamnă să porți mereu mască cui să acorde încredere? De la cine să mai aștepte ajutor necondiționat? Căci măștile sunt lucrate cu cea mai mare precizie, de cel mai bun meșter, astfel încât să nu le poți recunoaște.

Să învățăm să trăim în prezent ...

2011-06-06T13:09:00.001+03:00

De multe ori obișnuim să trăim în trecut. Sau acordăm prea multă importanță viitorului. Păi de ce, dacă tot ce contează e prezentul?
Trecutul va rămâne mereu ceea ce este ... trecut. Nu ne vom putea întoarce niciodată în trecut, nu vom putea schimba ceea ce s-a întâmplat. Tot ce ne rămâne din trecut sunt amintirile. Viitorul nu va fi niciodată ceva sigur, nu avem de unde să știm dacă mâine ne vom trezi. Viitorul ne oferă doar speranța, speranța că vom ajunge să trăim și a doua zi. Pe când prezentul e totul. El ne oferă clipa, iar noi alegem dacă o trăim sau nu. Prezentul este cel care trebuie prețuit.

„De cele mai multe ori ne complicăm existenţa încercând să ne regăsim în trecut sau în viitor, dar foarte rar în prezent. Ne-am învăţat să ingnorăm prezentul, să nu trăim în el, ci să aşteptăm ceva mai bun de la viitor, sau să ne regretam trecutul.”

Avem de învățat ...

2011-06-03T13:17:00.000+03:00

Avem de învățat din orice și de la oricine câte ceva. De la copii putem învăța cum să fim buni cu cei din jurul nostru chiar dacă ei ne tratează cu indiferență, de la bătrâni putem învăța cum să nu facem aceleași greșeli care le-au făcut ei. Natura ne învață să avem răbdare cu cei care ne fac rău, o pasăre ne învață cum să ne descurcăm singuri, ș.a.m.d.
Cunosc un bolnav mintal care în nebunia sa spune lucruri mult mai înțelepte decât oamenii sănătoși, un orb care în întunericul în care trăiește cunoaște tot ce-l înconjoară mai bine decât un văzător. Așadar, să privim tot ce ne înconjoară cu atenție și să copiem tot ce ne oferă mai bun.

„Învaţă de la toate

Învaţă de la toate, să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră, să taci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă, cum neclintit să crezi
Învaţă de la soare, cum neclintit s-apui
Învaţă de la piatră, cum trebuie să spui,
Învaţă de la vântul ce-adie prin poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.

Învaţă de la toate, că toate sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă
Cum poţi frumos să mori,

Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr, să fii mereu curat,
Învaţă de la flăcări, ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape, să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră, să fii smerit ca ea.
Învaţă de la stâncă, să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti,
Învaţă de la stele, că-n cer sunt multe oşti;

Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi.
Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi;
Învaţă de la vulturi, când umerii-ţi sunt grei.
Şi du-te la furnică, să vezi povara ei...
Învaţă de la floare, să fii gingaş ca ea,
Învaţă de la soare, să ai blândeţea sa;
Învaţă de la păsări, să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci.
Să-nveţi din tot ce piere - cum să trăieşti pe veci."

1 iunie!

2011-06-01T14:21:00.002+03:00

Astăzi, de ziua celor mai inocente ființe de pe pământ să le urăm „La mulți ani” sufletelor calde și neatinse de timp, fie ei copii sau adulți care păstrează viu copilul din ei!

„La mulți ani :*!”

Oamenii la care ținem ...

2011-05-30T17:44:00.002+03:00

Câți oameni nu au dispărut din viața noastră, fie pentru că așa au vrut, fie pentru că așa trebuia să se întâmple? Dar noi, din viețile câtor oameni am dispărut?
De-a lungul timpului se pierd legături, se răcesc relații, apar certuri, trădări și oamenii la care ținem ne părăsesc sau îi părăsim noi. Și totuși, nu e ciudat cum ieri ne împărtășeam totul, ne încurajam, plângeam, râdeam împreună, iar astăzi ne purtăm ca niște străini sau nu mai știm nimic unii de ceilalți? Poate e ciudat. Sau poate nu. Poate că fiecare trebuie să își clădească o viață a sa independent de ceilalți, să uite de toate clipele petrecute împreună, de glume, de lacrimi, de susțineri, de certurile care întăreau relațiile. Și totuși, oare chiar nu avem loc pentru toți în viața noastră?

„Când cineva la care ții pur și simplu pleacă, amintește-ți că frunzele, toamna, nu cad pentru că vor, ci pentru că a sosit momentul.”

Început și sfârșit ...

2011-05-24T19:17:00.000+03:00

Orice are un început, un început bun sau mai puțin bun. Dar nu conteză. Indiferent dacă începutul este bun sau rău, mereu ajungem la sfârșit.
Fiecărui moment îi este alocat un timp. Un timp care inevitabil se scurge, ca mai apoi să ne bucurăm că am trăit clipa sau să regretăm că nu am avut curaj să o facem. Se scurge ca în urma acelui moment să rămânem doar cu amintirile, împlinirea sau neîmplinirea (după caz), frustrarea că nu am avut timp. Mai mult timp.
Și când sfârșitul sosește, nu mai putem face nimic, doar să încercăm ca următorul început să fie începutul a ceva frumos, care merită trăit din plin.

„Nimic nu durează la nesfârșit.”

Punct.

2011-05-21T16:07:00.004+03:00

Dezamăgirile îşi au rolul lor în viaţă, ne trezesc din visul frumos în care trăim. Deşi ne fac mult rău, ne fac în acelaşi timp bine, ne descoperă relitatea, ne fac să vedem adevărata faţă a persoanelor lângă care trăim, ne arată cum sunt ele de fapt. Dar cu toate că mereu cădem pradă dezamăgirilor, nu ne învăţăm minte şi facem aceeaşi greșeală din nou şi din nou. Le acordăm încredere celor mai nepotrivite persoane ca în final să fim răniţi.
Dar astăzi am pus punct. De astăzi am o lume doar a mea, o lume în care există doar cei care mi-au demonstrat că pot avea un loc în inima mea. De la ceilalţi îmi iau rămas bun fără niciun regret, fără lacrimi, fără durere în suflet, căci nu merită nimic de la mine. Le-am oferit destule şi a venit momentul să pun PUNCT.

„Și deziluziile își au rostul lor în viață, te trezesc din vis... ”

„Te iubesc” ...

2011-05-18T18:06:00.001+03:00

Iubirea-sentimentul care te face să fii cu adevărat fericit și realizat. În urma acestui sentiment apar și cele două cuvinte magice: „Te iubesc.” Aceste două cuvinte au rolul lor, nu le spui pentru ca așa vrei tu, nu le spui pentru că vrei să impresionezi, nu le spui pentru că vrei să pari mai „tare”, ci pur și simplu le spui pentru că simți. Și normal, nu le spui după 3 zile, după două săptămâni, pentru ca aici nu e vorba de iubire, în cel mai bun caz e vorba de afecțiune. Aceste cuvinte sunt atât de mari, magice, pline de dragoste și nu merită irosite. Merită să le spui la timpul lor și când simți cu adevărat că trebuie să le spui.

Închisorile inimii ...

2011-05-13T20:32:00.003+03:00

Inima - o cutie îmbâcsită cu sentimente. O cutie ce se deterioreză pe zi ce trece, o cutie care suferă, care acceptă jigniri, lovituri, dar care totuși rezistă, rezistă de-a lungul unei vieți de om.
Din această cutie oferim mult. Și uneori nu mai primim înapoi. Chiar și așa, cutia nu rămâne goală, pentru că în fiecare zi mai adăugăm un sentiment, la suprafață sau la fundul cutiei. Sentimentele care sunt aproape de a cădea din cutie le văd toți cei ce ne înconjoară, dar pe măsură ce ne afundăm în cutie, aceasta se transformă într-o închisoare. O închisoare care ține prizionere sentimente ce au ajuns acolo de bunăvoie sau obligate, sentimente ce au fost jignite, umilite, obligate să se ascundă de ochii lumii. Dar poate cândva vor avea și ele dreptul la libertate.

„Inima are închisorile sale pe care inteligența nu le poate descuia.”

M-am întors ...

2011-05-11T18:11:00.002+03:00

O poezie a domnului prof. de religie. Am considerat că merită apreciată și de alții, nu doar de câteva persoane care au citit-o.

M-am întors ...

de Ovidiu Cherniciuc

M-am întors pe-aceleași locuri

Ce ne-au dăruit minuni

Și-am simțit aceleași focuri

Din priviri și rugăciuni.

M-am întors pe-aceași cale

Care am urmat de mult

Să uit lacrmile tale

Dar mai tare m-au durut.

M-am întors în cadrul vechi

Să-mi mai spele din memorii

În zadar, că în urechi

Îmi jeleau plecând cocorii.

M-am pierdut pe vechi cărări

Și prin frunze căzătoare

Să mă-nchidă în uitări,

Însă glasul lor mă doare.

Numai chipul și privirea

Timpul nu le-au biruit

Poate numai amintirea

Că odată ne-am iubit.

Astăzi, ce a fost odată

A-nțelege nu mai pot

Și-a iubi încă o dată

Am uitat cred că de tot.

M-am întors la iarbă verde

Unde ne chemam ades

Ca în veci să mă pot pierde

Să mor ca un ne-nțeles.

Ai uitat cred că de toate

Ce ne chemau spre trecut

Și zburând tot mai departe

Foarte bine ai făcut ...

Distrugem tot ...

2011-05-11T17:49:00.001+03:00

Și distrugem natura. Distrugem fără să ne gândim la consecințe. De ce? Când ea este atât de frumoasă și ne oferă atâtea lucruri frumoase. Un simplu peisaj este în stare să ne schimbe ziua.

Ce se va întâmpla când nu vom mai avea copaci să tăiem? Că de tăiat e ușor, dar de plantat la loc cine plantează? Sau ce se va întâmpla când natura se va înfuria și mai tare pe noi și își va revărsa furia ? Cutremurul din Japonia este doar începutul. Ce e mai rău de acum vine.

Recunosc!

2011-05-10T20:57:00.001+03:00

Da! Recunosc, sunt un copil! Și da, nu m-am maturizat suficient! Nu am trecut prin ce ai trecut tu, nu am iubit cât ai iubit tu, nu am suferit cât ai suferit tu, nu m-am îngrijorat cât te-ai îngrijorat tu. Bine, ești trecut prin viață, dar eu am ceva în plus. Ce am? Un gram de inocență și puțin din copilărie. Și o să-mi trăiesc copilăria la maxim, o să fac ce nu ai făcut tu!

Sperăm ...

2011-05-09T14:03:00.002+03:00

Sperăm, sperăm, sperăm. Păi nu speranța moare ultima? Și dacă e așa, de ce să nu profităm de acest lucru?

Sperăm că o să se mărească salariile, pensiile, că o să ducem o viață mai bună, că poate până la urmă acea persoană care pentru noi contează enorm o să ne bage în seamă, că o să ne vorbească, etc. Avem mii de speranțe ascunse în adâncul sufletului. Când rațiunea se opune unei idei, iar inima o susține, atunci speranța se alătură și ea, se alătură inimii. Astfel ajungem să sperăm din toată inima, sperăm că dorințele noastre vor deveni realitate. Speranțele ne fac viața mai ușoară, pentru că dacă nu le-am avea rațiunea ar câștiga și nu inima. Deci să-i dăm voie și inimii să vorbească din când în când.

„Cât timp respir, sper.”

Orgoliul ...

2011-05-08T12:15:00.003+03:00

Orgoliul. Bun și nu prea. Orgoliul e cel care-ți zice în situațiile când nu ești tu cel care greșești: „Stai bă, ce faci? N-ai greșit tu”. Dar tot orgoliul îți zice când greșești tu: „Lasă-l să îți ceară el scuze, a avut și el o parte din vină”.

Orgoliul te ajută să nu te lași călcat în picioare, dat la un moment dat se întoarce împotriva ta. El te face să fii egoist, încăpățânat, indiferent, irascibil. El te face să-ți dai palme când realizezi că ai greșit. El te face să simți că ceea ce ai avut în trecut (și ai pierdut tot din cauza lui, a orgoliuliu) îți aparține și în prezent. Te face să pierzi ce ai mai scump, dintr-o prostie. Îți răpește voința.

„Ambiția te ajută, dar orgoliul te distruge.”

Amitirile ...

2011-05-07T11:17:00.000+03:00

Amintirile ne ajută să retrăim momentele magice din trecut, sunt amintiri care vrei să le păstezi în suflet o eternitate Amintiri ce te ajută să retrăiești mereu și mereu momentele parcă desprinse dintr-un basm, momente în care te-ai simțit ca în al nouălea cer.
Dar sunt și amintiri neplăcute care ne aduc aminte de lucruri mai puțin bune care s-au întâmplat în viața noastră. Că vrem să uităm o întâmplare sau o persoană ele sunt mereu acolo să ne aducă aminte de momentele rele. Și ne fac rău, dar mai rău este că nu putem scăpa de ele în niciun fel (exceptând o amnezie, desigur). Atunci, ce avem de făcut? Să dăm vina pe împrejurări, pe vârstă? Sau ne asumăm responsabilitățile și recunoaștem: „Da, am greșit.”? Eu cred că trebuie să ne obișnuim cu ideea că s-a întâmplat, ce a fost a fost și să ne trăim viața în continuare, că ea merge mai departe, iar o amintire rămâne mereu în trecut.

„Ce e o amintire? Nu e nimic! Nu o poți vedea, nu o poți auzi, nu o poți atinge ... și totuși e atât de mare încât n-ai puterea de a o distruge sau a o uita.”

Visăm ...

2011-05-06T14:27:00.002+03:00

Visăm în somn, dar mai ales visăm când suntem treji. Visele pot să ne ajute sau se pot întoarce împotriva noastră.
Câți dintre noi nu avem vise? Și câți dintre noi nu am fost dezamăgiți când acestea nu s-au împlinit? Ce se întâmplă când visele nu devin realitate și rămân ceea ce sunt, adică vise? Atunci ne întristăm, suntem dezamăgiți și suferim, căutăm să dăm vina pe oricine. Dar poate uneori avem vise rupte de realitate, vise care orice am face nu se pot împlini, vise care rămân vise doar pentru că așa este dat să se întâmple. Vise care prin natura lor ne înfrumusețează viața. Sunt vise magice, care nu aparțin acestei lumi, ci aparțin unei lumi de poveste, dar sunt totuși vise și aceste vise irealizabile vor rămâne mereu în sufletul nostru și vor aștepta să devină realitate.

„Visele ce nu pot fi împlinite niciodată , revin mereu ca niște frumoase amintiri.”

De ce uităm?

2011-05-05T16:59:00.000+03:00

Viața, așa cum este ea, cu bune și cu rele merită trăită. De multe ori suntem atât de supărați pe viață încât punem o barieră între noi și frumusețea ei, practic fiind singurii care ne refuzăm șansa de a ne bucura de lucrurile bune care ni le oferă.
Nu ne dăm seama cât de norocoși suntem pentru simplul fapt că suntem în viață, că avem șansa să ne bucurăm de fiecare clipă trăită. Ne-am obișnuit să acordăm mai multă importanță lucrurilor rele din viața noastră, dar de cele bune de ce uităm? Un simplu zâmbet din partea cuiva îți poate lumina ziua.
Și uităm de cei cărora le-a fost răpită șansa la viață mult prea devreme, oameni care poate s-ar fi bucurat de lucrurile nesemnificative, dar totuși frumoase mai mult decât noi, oameni care iubeau viața și ar fi dat orice să mai trăiască o zi. Oameni care acum ne-ar spune să prețuim viața și să nu uităm de adevăratele ei valori!

„Este și mâine o zi, e adevarat... dar nu știi niciodată dacă îți este permis să îi admiri răsăritul.”

Fă-ți timp ...

2011-05-04T19:33:00.002+03:00

În ziua de azi majoritatrea avem timp doar pentru noi, uităm de cei din jurul nostru, uităm să mai întindem o mână de ajutor.
O melodie la care avem de meditat:

Iubirea ...

2011-05-04T19:13:00.001+03:00

Prietenie, fericire, dezamăgire. Aceste sentimente și multe altele sunt în strânsă legătură cu iubirea. Dacă nu am iubi nu am avea pe nimeni lângă noi și, la rândul nostru nu am fi aproape de nimeni.
Prietenia ține de încredere. Pentru a fi prieten cu cineva trebuie mai întâi ca acea persoană să se bucure de încrederea ta. Iar încrederea este esențială în iubire. Dacă avem încredere, putem fi prieteni și cel mai important, putem iubi.
Fericirea este principalul sentiment apărut în urma iubirii, iubirea ne aduce odata cu ea o mare de fericire. Fericirea apare atunci când cel de lângă noi ne zâmbește, atunci când suntem în brațele unei persoane speciale, când ne gândim la acea persoană, atunci când privim un apus împreună, sau doar când ne plimbăm, pentru că atunci când iubim ne bucurăm de fiecare moment.
Dezamăgirea apare în cazurile nefericite, când suntem dezamăgiți sau alții ne dezamăgesc pe noi. În urma dezamăgirii apare suferința, iar în cele mai multe cazuri suferința din dragoste este inevitabilă pentru că ne stă in fire să dezamăgim, chiar dacă este împotriva voinței noastre. Dar atâta timp cât ține de puterile noastre să nu dezamăgim, să nu o facem, căci dezamăgirea duce la lipsa fericirii, pierderea încrederii și rănirea celui de lângă noi.

„Culege clipele de fericire! Lasa-te iubit, iubeste! Este singura realitate.”

Mult prea repede...

2011-05-03T17:22:00.003+03:00

Timpul. Timpul trece mult prea repede, nu mai avem timp să realizăm evenimentele importante care se petrec în viața noastră, să ne bucurăm de viață, să ne distrăm. Eu una simt că am ajuns asemenea unui roboțel, mă trezesc dimineța, merg la școală, vin la 14:15, mai fac ce mai fac pe acasă, dorm, și a doua zi o iau de la capăt. Sfârșitul de săptămână nici nu-mi dau seama când trece. Simt că nu mai am timp liber deloc! Bine că vine vacanța. Da' trece și aia de o să zic că n-a fost.
Și am mai auzit că ziua nu mai are 24 de ore, cică are 16. Păi sincer, tind să cred că au dreptate că eu nici nu știu când a trecut 2010. Să nu mai spun că deja suntem în mai 2011. Imediat ne trezim că-i revelionul și intrăm în 2012. Și tot așa până se scurge viața noastră. Așadar, să profităm la maxim de timpul liber care îl avem ca să nu spunem peste câțiva ani că nu ne-am dat seama când am trecut prin viață!

„Trăiește viața în goana asta nebună, tece un an de zici că a trecut o lună!”

Unde e susținerea noastră?

2011-05-03T16:56:00.001+03:00

„Să susținem tinerii! Ei sunt viitorul României!” De câte ori nu am auzit aceste vorbe de la oamenii sus-puși în țara noastră? Doar vorbe în vânt...
Acești oameni care au ajuns acolo sus prin votul nostru știu doar să promită, să mintă frumos, că... vorba aia „Minte-mă, dar minte-mă frumos!”. În loc să ajute tinerii ei testează pe noi, schimbând modul de susținere a examenelor de la an la an, burse... cât mai mici posibile, profesori puțini și cu un salariu care să nu le ajungă pentru nimic ca pe urmă să avem cââât mai multe greve.
Nu vreau să credeți că fac politică... nu! Vreau doar să-mi exprim părerea în legătură cu ce se întâmplă în țara noastră. Pe an ce trece observ că degeaba facem o facultate, că oricum locuri de muncă nu sunt, din contră, sunt prea muți muncitori. Și vă întreb pe voi: unde credeți că vom ajunge?

Se poate și fără?

2011-05-02T15:54:00.002+03:00

Am întâlnit un sondaj care suna cam așa: „Viața ar fi mai tristă fără: a) iubire; b)culori; c) vise”. Păi într-o lume fără culori, făcând excepție de faptul că ar fi totul mult prea sumbru, probabil ne-am obișnui la un moment dat. Visele, ei bine, ne fac viața mai frumoasă, dar uneori rămân doar vise și viața si-ar putea urma cursul și fără ele. Dar fără iubire ... se poate oare? Eu nu cred. Păi nu datorită ei ne ajutăm, ne protejăm unii pe alții? Dacă nu am mai avea culori și vise, iubirea ar compensa lipsa lor. Fără iubire cel mai probabil am fi niște sălbatici, nu ne-ar mai păsa de cei din jurul nostru.
Deci clar, eu aș spune „Viața ar fi mai tristă fără iubire”.

Pe atunci ...

2011-05-01T14:13:00.002+03:00

Dacă tot am vorbit în postarea anterioară despre copilărie, am să abordez un subiect tot din această categorie, dar puțin diferit.
Vorbeam ieri cu două prietene despre perioada „când eram noi mici”. Și vorbind noi așa, am ajuns la subiectul bani. Băi nene, păi ce valoare aveau 5 lei pe atunci! Da' nici nu ne dădeau părinții atâția bani :)). O pungă (mare) de Lays, un baton de ciocoltă „Papi” erau 3-4 mii, o punga de Oups 2,5 mii, o caramică 500 lei (lei vechi). Nu că ar fi extraordinar de mare diferența la caramele, da' pe atunci de 1 leu ne luam de 2 ori mai multe caramele decât acu'. Și unde mai pui că majoritatea „dulciurilor copilăriei” nu mai sunt acum pe piață.
Și îmi mai povestea și tata că pe vremea lu' nenea Ceaușescu te duceai cu 100 mii la piață, veneai cu punga plină și cu bani în buzunar. Da' ce mai vrem și noi, să se ieftinească toate? Păi cum, nu e criză?

Copilărie ...

2011-05-01T13:41:00.003+03:00

Prima căzătură de pe bicicletă, de pe role. Serile în care ne adunam toți copiii din împrejurimi ca să jucăm „Țările”, „De-a v-ați ascunselea”, „Prinsa” și multe alte jocuri. Pauzele de la școala primară când ieșeam toți să jucăm „Țară, țară vrem ostași” sau doar să ne fugărim prin curtea școlii. Unde au rămas?
Pe atunci nu știam ce înseamnă greul, nu ne păsa că mama nu are bani, nu știam ce-s alea rate la bancă (dar cel mai important, nu știam ce-i școala :)) ). Pe atunci pentru noi viața era joacă, joacă și iar joacă, credeam că orice vis va deveni realitate. Cât de simple erau toate! Nu aveam griji sau nevoi de niciun fel.
Mi-e dor de zilele când mă certa mama că stau prea mult la joaca și nu vin acasă să mănânc. Nu mai vreau să cresc! Dacă am pierdut zilele acelea, măcar acestea să dureze o veșnicie! Dar știu că nu e posibil, de aceea toți ar trebui să profităm cât încă mai suntem copii și să facem nebunii. Acum și nu peste câțiva ani când toți ne vor privi acuzator daca o să ne purtăm copilărește. Să profităm de anii care ne-au mai rămas, să iubim, să ne împrietenim și să ne amintim cu drag de copilărie

„Copilăria, singurul paradis pierdut!”

Așa-i românu' ...

2011-04-30T16:01:00.002+03:00

Moldovenii - leneși, săraci. Ardelenii - calmi, prea lenți. Oltenii - buni de gură, hoți.
Toate acestea sunt prejudecăți formate de-a lungul timpului. Stupide, după părerea mea. Adică ... nu ai să găsești ardelni săraci, olteni leneși, moldoveni buni de gură (sau viceversa) ? Am observat că noi, românii „ne pricepem” să tragem concluzii pripite. De exemplu, din cauza a 2-3 olteni bătuți in cap, ca să le spun așa, unii moldoveni sau ardeleni imediat trag concluzii: „Oltenii-s proști!”. Nu, nu trebuie să gândim așa. Din cauza a 2-3 persoane înseamnă că toți sunt la fel?
Pe când erau preselecțiile la Românii au talent am intrat pe site și mă uitam la diverși concurenți, aruncând o privire la comentarii am văzut că a spus cineva ca nu-i place de respectivul concurent, la care altcineva a început să îl facă moldovean prost, etc. Și culmea, ăla nu era moldovean :))!
Și dacă e să o luăm pe partea cealaltă, daca noi românii ne facem între noi proști, hoți și mai știu eu cum, mai putem avea pretenții de la străini să nu ne facă în tot felu'?

„Dacă stai să judeci oamenii, nu vei avea timp să-i iubești.”

Curiozitate ...

2011-04-29T15:16:00.000+03:00

Uitaţi-vă la videoclipul urmator:

Voi ce credeţi că i-a spus fata :D?

P.S: Țin să-i mulțumesc Andreiei că mi-a facut cunoscut videoclipul >:d<!

Iată şi prima postare!

2011-04-29T15:01:00.001+03:00

Bună!
De ceva timp aveam de gând sa-mi fac un blog. De ce? Simplu! Consider că nu strică să vă împărtăşesc şi vouă gândurile, ideile mele, să vă cer păreri, să dezbatem împreună diferite subiecte. Câţi dintre voi vă plictisiţi şi nu vă găsiţi o ocupaţie? Eu una în lipsă de ocupaţie mi-am făcut un obicei, daca îi pot spune aşa, de a citi bloguri. De ce să nu am şi eu un blog care să alunge plictiseala altor persoane?
Sper să vă captez interesul cu articolele care le voi posta. De asemenea, sper să comunicăm, să îmi împărtăşiţi părerile în legătură cu blogul. Pentru că fiecare dintre noi avem de învăţat de la ceilalţi, sfaturile şi criticile constructive sunt binevenite. Vă aştept şi cu idei despre viitoarele articole, ce aţi vrea să citiţi.
Cum spune şi numele blogului, acesta va deveni cu timpul un cimitir al viselor, ideilor, speranţelor împărtaşite vouă. Când vom dori să le „vizităm", ele vor fi aici. Aşadar, sper să încep cu dreptul!